“Încercăm să promovăm femeile, dar alegem tot bărbaţii”


Pe 17 noiembrie,2010, Asociaţia Obştească “Femeia Modernă” a organizat training-ul cu tema: “Oportunităţi mai bune de aigurare a particpării active a femeilor în procesul de luare a decizilor din raionul Orhei “, la care au participat 32 de persoane din satul Malaiesti, raionul Orhei. Dintre cei 32 de participanti, 2 au fost barbati şi 30 – femei, toti fiind fie profesori la Scoala din Malaesti, angajati ai Gradinitei din Malaiesti ori parinti ai copiilor care invata la Scoala din Malaiesti.

Seminarul a inceput cu prezentarea trainer-ului si o introducere generala a temei pentru a indica participantilor la ce fel de activitate au fost invitati.

Pentru a inviora grupul si pentru o consolidare a celor 32 de persoane a fost organizat joc ”Aţa jucăuşă” conform caruia participantii au fost impartiti in doua echipe egale dupa numar si li s-a explicat sarcina de a trece o ata prin gulerul si mineca hainei a fiecarui participant. Jocul s-a desfasurat in stil de competitie, astfel ca grupul cu nr. 1 a fost cistigator intrucit au finisat primii. Dupa aceasta activitate s-a discutat succint despre ce s-a intimplat pe parcursul jocului, cine a fost cel care a coordonat neformal grupul pentru a reusi sa se realizeze sarcina propusa, s-a discutat care a fost greseala grupului cu nr. 2 si de ce au pierdut din timp, de ce nu au putut sa se organizeze dar toti vorbeau fara sa se asculte reciproc.

Dupa acest joc a urmat prezentarea participantilor, fiecare persoana a trebuit sa-si scrie pe o foaie atasata la pieptul sau, numele si o calitate argumentata ce considera ca o caracterizeaza.

Dupa prezentarea participantilor s-a organizat un brainstorming pentru a vedea ce gindesc participantii cu privire la notiunea dar si conceptul de lider fara a cunoaste o definitie stiintifica. Astfel, participantii au numit cuvinte care se asociaza cu cuvintul “lider”, asa ca: conducere, manager, responsabilitate, onestitate, consecutivitate in actiuni, emaptie, bun ascultator, persoana desteapta, profesionalism etc. Părerile participanţilor au fost completate de definiţi ştinţifice a termenului de lider apelîndu-se la  cercetatori din domeniul leadership-ului (ex. : Kellerman etc.)

La intrebarea “cine considerati ca este/sunt ori pot fi liderii in RM si in alte state ale lumii la nivel de diferite grupuri de persoane”, participantii au expus nume ca Obama ( SUA), liderii de partide (RM), persoanele cu functii publice (in RM si in toate statele lumii), un sef de clasa (in cazul unui grup mai mic), un director de scoala (cazul Scolii din Malesti) etc..

Participantii au fost rugati sa se pronunte cu privire la intrebarea: “pe cine consideraţi mai oportun pentru o funcţie de conducere, un bărbat sau o femeie, ţinind cont de faptul ca ambii au aceeaşi compteneţă profesională?”. La aceasta intrebare majoritatea femeilor au mentionat ca ar trebui sa fie lider un barbat pentru ca este mai puternic si nu o femeie pentru ca ea este si mama si are prea multe griji care nu-i permite sa se ocupe de o cariera pe plan politic sau public. Cei 2 barbati prezenti la seminar au mentionat ca considera ca si barbatii si femeile pot fi lideri, in functie de persoana si pregatirea acestora. Doar citeva doamne au optat pentru ca femeile sa fie lideri pentru ca sunt egale in drepturi si in sanse, cu barbatii.

In acest sens, se remarca gindirea prin prisma stereotipului conform caruia femeia inca ramine sa fie casnica cu preocuparea de baza de a ingriji de copii, de familie si de a purta toate grijile casnice, neavind astfel timp petru o cariera profesionala.

Apoi, grupul prin discutie a analizat mai multe calitati pe care trebuie sa le detina un lider pentru a fi eficient. Printre aceste calitati, au fost mentionate: responsabilitatea, onestitatea, profesionalismul, experienta, instruirea in domeniu, capacitatea de a da energie echipei sale si a o mobiliza, a o motiva etc.. Dupa care a fost oferita o informatie genarala privind conceptul de leadership si au fost prezentate date cu privire la reprezentarea femeilor in pozitiile publice si politice in RM si a fost analizata sitiuatia repezentarii femeilor in Republica Moldova.

In urma acestor discutii s-a ajuns la concluzia ca reprezentarea femeilor în medie pe listele de candidaţi nu atinge cotele recomandate de Uniuniea Europeana de 30-40%, precum si prezenta femeilor in functii publice este sub norma. Insa, in ultima perioada si mai ales in perioada alegerilor parlamentare din 2010 partidele politice din RM promoveaza pe listele electorale mai multe femei in comparatie cu alegerile precedente (2009) respectindu-se si o reprezentare teritoriala a femeilor.

Participantii au fost rugati sa discute in grupuri mici si sa identifice problemele cu care se confrunta femeile de la sat (in particular, satul Malaiesti). In urma acestei activitati au fost numite mai multe probleme, printre care: grijile numeroase ce sunt puse doar pe seama femeii; existenta stereotipului ca barbatul este mai puternic si mai bun decit femeia pentru a putea fi lider; lipsa conditiilor minime de trai la sat (lipsa sistemul de asigurare cu apa, lipa sistemului de canalizare etc.); lipsa locurilor de munca; lipsa de informatie  etc..

Dupa discutii, pareri si argumente au fost selectate 4 probleme ca fiind considerate primordiale pentru satul Mălăieşti. Participnatii au fost grupati in 6 echipe si a fost simulata o dezbatere electorale, particpanţii avînd ca sarcina pregătirea preventivă a unui mesaj axat pe tema : “Propuneri de rezolvare a problemelor femeilor de la sate”. Fiecare grup si-a delegat cite un lider pentru a prezenta platforma electorala a “partidului” sau cu privire la problemele satului si solutiile pe care le propun ei.

Cei 6 delegati ai grupurilor au tinut cite un discurs in fata auditoriului si a juriului format din cite un membru din fiecare grup, si au primit intrebari ca fiind din partea electoratului, cu privire la solutiile propuse. In final, juriul s-a pronuntat cu privire la canditatul care are sanse de a cistiga, alegind unicul barbat care se prezenta ca fiind liderul grupului nr.1.

Foarte interesant dar si ciudat a fost ca un grup de femei ce reprezenta juriul in cazul simularii campaniei, au ales unicul barbat candidat in defavoarea celor 5 femei canditate, pentru a li se rezolva problemele femeilor. Adica, a fost ales un barbat care sa promoveze femeia pe arena publica si politica. Argumentul juriului a constat in aceea ca domnul a fost cel mai convingator in discursul sau si a oferit cele mai reale solutii la probleme satului lor si fiind prezentabil si pregatit are toate sansele de a reprezenta satul in relatiile cu cetatenii, cu autoritatile, cu strainii etc..

La final, au fost formulate concluziile seminarului si anume:

  • Femeile participante au recunoscut ca doresc sa fie promovata femeia dar neavind conditii adecvate pentru a realiza acest lucru aleg si cred in capacitatea barbatilor de a conduce o comunitate locala si nu doar;
  • Astfel de activitati de instruire a femeii de la sat, sunt rar organizate si lipsesc in viata lor insa reprezinta o metoda eficienta de informare a femeilor de la sate;
  • Participantii au ajuns la ideea ca daca ar fi mai multe activitati de mobilizare a femeilor in diverse discutii, oferirea de informatii cu privire la reprezentarea femeii, acestea ar motiva femeile de la sat sa se implice mai mult in viata publica a satului;
  • Femeile trebuie sa devina mai puternice emotional si trebuie sa treaca peste bariera psihologica ca doar barbatul este cel capabil de a fi lider si sa tinda sa se implice in cit mai multe activitati publice/politice etc.

 

Este trist sa aflam ca in sec. XXI, dupa atitea miscari de nemultumire si eforturi manifestate de catre femile din toata lumea, mai exista femei in satele Republicii Moldova care continua sa creada ca femeia nu este suficient de pregatita pentru a se implica in treburile publice sau de a ocupa o functie politica, cu anumite responsabilitati.

Femeile din satul Malaesti au inteles in urma acestui seminar, ca si femeia este capabila si are pregatirea de a deveni un lider poate si mai bun ca un barbat avind modele in toata lumea de femei puternice (Margaret Thatcher – Marea Britanie, Angela Merkel – Germania etc.) doar ca realizarea acestui deziderat necista timp, educatie si instruire, motivare si informare dar mai ales conditii normale de trai care ar lasa mai mult timp pentru o cariera profesionala a doamnelor. Doamnele din Malaiesti, acum spera ca la viitoarele alegeri locale (din 2011) cel putin o femeie sa devina consilier local, intrucit acum toti consilierii sunt doar barbati, primarul este barbat iar satul in cauza este condus, deci, doar de barbati.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: